ORGANISMUL NOTIFICAT FEROVIAR ROMÂN - AFER
AFER

Acronime si abrevieri feroviare
















































R
 
 
rambleu
umplutura de forma regulata executata din pamant sau alte materiale de masa peste nivelul natural al terenului, servind la realizarea platformei caii
 
 
ramburs
procedeul prin care expeditorul foloseste serviciile operatorului de transport feroviar pentru incasarea de la destinatar a contravalorii marfii transportate
 
 
rampa
portiune de linie de cale ferata inclinata fata de orizontala pe care vehiculele feroviare o parcurg in sensul urcarii acesteia
 
 
rangul trenului
pentru stabilirea prioritatii in circulatie, fiecarui tren i se atribuie un rang, dupa cum urmeaza:
- peste orice rang, trenuri de serviciu puse in circulatie pentru restabilirea circulatiei;
- rangul I, trenuri pentru care dispune conducerea autoritatii de stat in transporturile feroviare;
- rangurile de la II - IV, trenuri de calatori;
- rangurile de la V - VII, celelalte trenuri.
 
 
raspunderea operatorului de transport feroviar
1. operatorul de transport feroviar este raspunzator pentru paguba care rezulta din pierderea totala sau partiala si din avarierea marfii survenita din momentul incheierii contractului de transport si pana la eliberarea expeditiei, precum si pentru paguba care rezulta din depasirea termenului de executare a contractului de transport;
2. operatorul de transport feroviar nu raspunde pentru lipsurile cantitative, pana la proba contrara, daca mijlocul de transport inchis a ajuns la destinatie fara urme de violare, sustragere, scurgere, avariere si cu sigiliile intacte, iar marfurile incarcate in mijlocul de transport deschis, cu semnele sau marcajele intacte
 
 
recastigare din intarziere
diminuare a intarzierii trenurilor realizata prin scurtarea timpilor de mers sau a timpilor de oprire fata de cei prevazuti in graficul de circulatie sau in mersul RC intocmit
 
 
reaviz de sosire
comunicare, prin telefon, a orei, prin care IDM din statia care primeste un tren, confirma catre IDM din statia vecina care a expediat trenul, ca trenul a sosit complet si linia curenta a ramas libera - ora care se inregistreaza de ambii IDM in registrul unificat de cai libere comenzi si miscare sub forma de fractie (la numarator ora efectiva de sosire, iar la numitor ora reala de transmitere si primire)
 
 
rechizite
mijloace folosite pentru fixarea sau protejarea marfurilor incarcate in vagoane, si anume: prelate, franghii, grilaje, pene, lanturi si altele similare
 
 
rechizite de semnalizare si mijloace de telecomunicatii
a) stegulet de culoare galbena (pentru personalul de statie, de tren, de locomotiva, din haltele comerciale si punctele de oprire in linie curenta si pentru personalul de linie);
 b) lanterna cu lumina verde (pentru impiegatul de miscare si agentul autorizat al punctului de sectionare de pe sectiile cu conducere centralizata a circulatiei trenurilor, de pe sectiile cu sistem de circulatie dispecer fara impiegat de miscare, precum si din anumite statii centralizate electrodinamic/electronic, cu aprobarea conducerii regionalei de cale ferata);
 c) lanterna cu lumina alba (pentru personalul de statie, de linie, de tren, de locomotiva si din haltele comerciale si punctele de oprire in linie curenta);
 d) lanterna cu lumina alba si ciocan (pentru personalul de revizie tehnica a trenurilor si personalul de tren si statie care executa proba franelor);
 c) disc manual de culoare verde (pentru impiegatul de miscare si agentul autorizat al punctului de sectionare de pe sectiile de conducere centralizata a circulatiei trenurilor, de pe sectiile cu sistem de circulatie dispecer fara impiegat de miscare, precum si din anumite statii centralizate electrodinamic/electronic, cu aprobarea conducerii regionalei de cale ferata);
f) fluier de mana (pentru personalul de statie, de tren, de locomotiva, pentru personalul din haltele comerciale si punctele de oprire in linie curenta, din punctele de sectionare de pe sectiile cu conducere centralizata a circulatiei trenurilor si pentru personalul de linie);
 g) radiotelefon portabil pe frecventele de circulatie de pe raza proprie de activitate (pentru personalul ale carui atributii de serviciu necesita dotarea cu aceste mijloace).
 
 
reexpediere
operatiunea prin care, printr-o cerere scrisa, destinatarul solicita, dupa eliberarea expeditiei, incheierea unui nou contract de transport care are ca obiect aceeasi expeditie si in care el devine expeditor
 
 
reglementare tehnica
reglementarea care prevede conditii tehnice, fie in mod direct, fie prin referire la un standard, la o specificatie tehnica, la un cod de buna practica sau care preia integral continutul acestora (OMT 1413/2008)
 
 
regulament de exploatare tehnica feroviara
1.regulament care stabileste regulile fundamentale de desfasurare a operatiunilor de transport feroviar, principiile de organizare a circulatiei trenurilor si de semnalizare, norme generale de constructie, modernizare, exploatare tehnica, intretinere si reparare, precum si conditiile minime pe care trebuie sa le indeplineasca instalatiile, calea ferata, vehiculele feroviare si constructiile necesare desfasurarii operatiunilor de transport feroviar;
2. se aplica numai pentru liniile de cale ferata din Romania care au ecartamentul normal (1435 mm) si pentru viteze maxime de circulatie de pana la 160 km/h;
3. prevederile acestui regulament sunt obligatorii pentru toti cei care participa la desfasurarea operatiunilor de transport feroviar din Romania si au scopul de a asigura functionarea normala si continua a transporturilor feroviare, pentru satisfacerea interesului public, social si de aparare a tarii, in conditii de siguranta a circulatiei trenurilor si securitate a transporturilor, calitate a serviciilor de transport public, sanatatea oamenilor si protectie a mediului.
 
 
regularitatea in parcurs
reprezinta procentul trenurilor pe regulatorul de circulatie, regionala sau retea, care au respectat duratele de parcurs pe sectiile de circulatie stabilite prin graficul de circulatie sau prin mersul intocmit
 
 
regularitatea la indrumare
1. este data de procentul de regularitate la indrumare;
2. reprezinta raportul dintre totalul trenurilor indrumate regulat pe regulatorul de circulatie, regionala sau retea si totalul trenurilor indrumate pe distanta mentionata;
 
 
repere ale semafoarelor prevestitoare
1. pentru recunoastere, semafoarele prevestitoare ale semafoarelor de intrare si de ramificatie sunt prevazute la baza cu un reper de semnal;
 2. reperul este format dintr-o placa dreptunghiulara pe care sunt desenate doua triunghiuri negre varf in varf, pe fond alb.
 
 
repere ale semnalelor luminoase de trecere ale blocului de linie automat
a) reperul semnalelor luminoase de trecere ale blocului de linie automat - pentru recunoasterea semnalelor luminoase de trecere ale blocului de linie automat, se monteaza pe stalpul acestor semnale, repere formate dintr-o placa dreptunghiulara de culoare alba;
b) reperul semnalelor luminoase de trecere ale blocului de linie automat care fac si functia de semnale prevestitoare - pentru recunoasterea semnalelor luminoase de trecere care fac si functia de semnal prevestitor, pe distante intre statii cu bloc de linie automat, in afara de reperul alb de pe stalp, se monteaza in fata semnalului si o placa dreptunghiulara de culoare alba cu chenar negru pe margine, pe care este desenat un cerc negru cu trenul de culoare neagra;
c) reperul semnalelor luminoase de trecere ale blocului de linie automat daca distanta intre doua semnale consecutive este mai mica de 1200 m - pe distantele intre statii inzestrate cu bloc de linie automat, daca distanta dintre doua semnale de trecere consecutive este mai mica de 1200 m, in fata primului semnal se monteaza un reper in forma de triunghi, de culoare alba, cu marginile negre, care are inscrisa cu cifre negre distanta la care se afla amplasat semnalul urmator;
d) reperul semnalelor luminoase de trecere ale blocului de linie automat, care fac si functia de semnale de avarie la trecerile la nivel.
 
 
reperul semnalelor luminoase de intrare, de iesire, de parcurs sau de ramificatie
pentru recunoasterea semnalelor luminoase de intrare, de iesire, de parcurs sau de ramificatie, se monteaza de-a lungul stalpului semnalelor repere formate dintr-o placa dreptunghiulara de culoare alba cu o banda rosie la mijlocul ei.
 
 
restrictie de viteza
reducerea prevazuta sau neprevazuta a unei viteze de circulatie stabilite, pentru o portiune de linie de cale ferata
 
 
revizia tehnica a trenurilor
operatie tehnologica prin care sunt depistate defectiunile, neregulile si uzurile partilor componente ale vagoanelor, care pot fi remediate pe loc sau in ateliere specializate prin scoaterea din tren a celor cu defectiuni majore ( STAS 10849 - 85 )
 
 
RID
Regulament privind transportul international feroviar al marfurilor periculoase;
 RID precizeaza:
   a) marfurile periculoase excluse in transportul international; 
   b) marfurile periculoase admise in transportul international si conditiile impuse acestor marfuri (inclusiv exceptiile) in special in ceea ce priveste:  
- clasificarea marfurilor, inclusiv criteriile de clasificare si metodele de probe necesare; 
   - utilizarea ambalajelor (inclusiv ambalarea in comun); 
   - utilizarea cisternelor (inclusiv umplerea lor); 
   - procedurile de expediere (inclusiv marcarea si etichetarea coletelor si a mijloacelor de transport, precum si documentatia, mentiunile si indicatiile prescrise); 
   - dispozitiile privind constructia, proba si agrementul ambalajelor si cisternelor; 
   - utilizarea mijloacelor de transport (inclusiv incarcarea, incarcarea in comun si descarcarea).
 
 
roti monobloc
roti care din punct de vedere constructiv sunt realizate dintr-o singura piesa (Osia montata/R.Talamba, M.Stoica-Editura ASAB, 2005)